Biserica Desesti | Manastirile si Bisericile de Lemn din Maramures Situată în cimitirul din partea vestică a satului Deseşti, Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” este inclusă în Lista moştenirilor Internaţionale a UNESCO, datorită întregului armonios şi picturilor bine păstrate. Este o construcţie tipică pentru Maramureş, definită prin supraînălţarea pereţilor vizibilă în exterior, prin acoperişul în două ape şi prin turnul clopotniţei de influenţă gotică. Este de remarcat grija pentru calitatea lemnului, pentru realizarea îmbinărilor şi a decoraţiilor sculptate, pentru proporţia turnului şi a foişorului. Biserica este printre puţinele edificii al căror plan nu a fost schimbat prin adăugarea portalului. Biserica este construită în anul 1770, din grinzi groase de stejar, de formă pătrată, amplasate pe o fundaţie din piatră de râu. Grinzile superioare sunt mai lungi şi formează console în formă de aripi, care sprijină acoperişul acoperit cu ţiglă. Acoperişul cu streşini duble acoperă partea principală, dreptunghică a bisericii, iar cel mai coborât, cu un singur rând de streşini, acoperă altarul poligonal. Biserica se remarcă prin armonia elementelor constitutive, prin structura aparent decorată cu ornamente sculptate, dar şi prin amploarea spaţiului interior, prin masivitatea şi expresivitatea volumelor. Planul are un corp principal rectangular, format din pronaos şi naos, urmat de altarul decroşat. Accesul se face prin partea de vest în pronaos, printr-o uşă cu ancadrament rectangular din bârne groase sculptate cu motive decorative geometrice, vegetale şi simbolice. Uşa, situată pe faţada vestică, are tocul lat, decorat cu funii răsucite şi cu un motiv triunghiular al unor colţi de lup. Acest motiv se regăseşte şi la ancadramentul ferestrelor şi pe pereţii exteriori între cele două streşini. Inscripţiile din altar atestă că pictura bisericii a fost realizată în anul 1780 de Radu Munteanu din satul Ungureni, împreună cu ajutorul său Gheorghe. Radu Munteanu a început prin a picta icoane în Ţara Lăpuşului, iar influenţa sa a fost observată în multe din picturile murale din bisericile din zonă. Radu Munteanu este unul din reprezentanţii importanţi ai picturii religioase de tradiţie postbizantină din Lăpuş – Maramureş, el imprimând picturilor sale o factură rustică. El respectă modelele iconografice, dar le interpretează într-o manieră preocupată mai ales de efectul decorativ şi ornamental,dând o nouă culoare picturii de construcţie postbizantină. Toate acesta o fac mai pitorească, mai apropiată de pictura naivă prin spontaneitate şi sinceritate. Între anii 1778-1780, cunoscutul artist Alexandru Ponehalschi a zugrăvit catapeteasma şi celelalte icoane. Timpanul rotund al catapetesmei este dominat de tema Răstignirii. Tema principală din pronaos este Judecata de apoi, care se întinde pe mai mulţi pereţi. Cea mai impresionantă scenă este Râul de Foc. În centru bolţii este Iisus Hristos, în, înconjurat de îngeri şi de Fecioara Maria. Poe părţile bolţii se află teme din Vechiul Testament. În anul 1920, pe peretele vestic al naosului, a fost adăugat un balcon pentru cor, care a distrus câteva din picturile originale. În partea superioară a peretelui sunt scene din Buna Vestire, Judecarea lui Iisus, Batjocura, Răstignirea, Înger şi Mormânt şi Femeie Credincioasă la Mormânt. Pe registrul de mai jos sunt figurile Sfinţilor Episcopi. În anul 1996, la 15 metri-nord de biserică a fost ridicată o construcţie ortogonală din lemn de brad, acoperită cu şindrilă, unde se oficiază serviciul religios în timpul verii. Patrimoniul mobil deţinut de parohia contribuie la definirea spaţiului interior şi la crearea unei ambianţe specifice bisericilor ortodoxe din Maramureş. ▶️ Sursa: http://www.bisericimaramures.eu/  🛎️Cazare MARAMURES Cautati si alte destinatii   (function () { var BookingAffiliateWidget = new Booking.AffiliateWidget({ "iframeSettings": { "selector": "bookingAffiliateWidget_66a62c50-ad07-4416-b254-82addda3267d", "responsive": true }, "widgetSettings": {} }); })();