Youtube

Manastirea Sucevinta

Manastirea Sucevita | Manastirile si Bisericile pictate din Bucovina

Manastirea Sucevita se afla pe un drum de o frumusete coplesitoare ce serpuieste pe vai si culmi bogat impadurite, intrerupte de pasuni pe care se zaresc razlete capite aurii de fan, ajungeti la manastirea Sucevita. Dupa serpentine strajuite de brazi seculari, intre dealuri se vede un lacas de cult simplu care pare ca se contopeste cu natura. Aflata in incinta unui zid de piatra menit sa o apere de navalitori si flancata de cinci turnuri de paza intarite, manastirea este ctitoria fratilor Movila, familie de boieri si domnitori. Legendele locului povestesc ca pe acest loc se afla la inceputuri o biserica de lemn; mai tarziu, pentru a-si rascumpara pacatele, o femeie a adus cu carul ei tras de boi, timp de 30 de ani, piatra necesara actualei constructii. Manastirea este considerata a fi ultimul lacas de cult din Moldova cu fatadele bisericii pictate, manifestare caracteristica domniilor lui Stefan cel Mare si Petru Rares.

La Sucevita traditia si inovatia se impletesc intr-un mod original in pictura exterioara, dominata de un verde de intensitatea smaraldului. In fresce sunt reprezentate naratiuni din Vechiul si Noul Testament, dar si atat de rar intalnita “Scara a virtutilor”. In aceasta pictura sunt infatisati calugari care incearca sa urce o scara cu 32 de trepte; deasupra, Hristos se roaga cu bratele deschise pentru acestia, iar un grup de ingeri le sustine eforturile. Dedesubt, calugarii slabi sunt trasi de pe scara si se zvarcolesc in agonie. In ansamblu, frescele de la Sucevita sunt mai austere, lipsind scenele istorice de la Moldovita sau Voronet, insa peisajul in care verdele bisericii se contopeste cu albastrul cerului este sublim.

In drum spre celelalte manastiri, faceti un popas la Marginea, comuna cunoscuta pentru pastrarea si perpetuarea artei olaritului. Desi tot mai putini, mesterii margineni continua sa invarta roata si sa arda vasele de lut in cuptoare. Complexul de la Marginea produce olarie neagra exact ca pe vremuri: mesterul aduce pamantul din capatul satului, il inmoaie cu apa si il pune pe roata, unde lutul prinde forma, apoi lasa vasele la uscat. Le arde inabusit, le lustruieste si le decoreaza, oferindu-le o valoare estetica inegalabila. Intregul proces poate fi urmarit la atelierul de ceramica din Marginea; in apropiere s-a amenajat si un muzeu etnografic, intr-o casa veche taraneasca, unde sunt expuse costume populare din zona Radauti, tesaturi, covoare de lana, cosuri de nuiele, coliere de margele, oua incondeiate, toate confectionate manual de mainile iscusite ale satenilor.

πŸ›ŽοΈ Cazare BUCOVINA

 

Cautati si alte destinatii

 
Solicita oferta